Românul din prima linie în descoperirea unui vaccin anti-COVID, bănuit de o fraudă imensă în SUA

de: Răzvan Băltărețu
31 07. 2020

Sunt mai multe formule care pot ajuta în lupta cu virusul. Iar una dintre soluții ar putea veni de la o companie condusă de un român. Dar, deocamdată, există suspiciuni că totul a fost o țeapă care a generat zeci de milioane de dolari.

Statele Unite ale Americii au fost lovite în plin de criza medicală. Ca să oprească evoluția pandemiei a pornit operațiunea Warp Speed. Acum apar suspiciuni cu privire la modul în care companiile dezvoltă sau nu o formulă de vaccin.

În centrul atenției este și Vaxart, compania condusă de românul Andrei Floroiu. Pe 26 iunie, Vaxart a făcut un anunţ surpriză: un vaccin contra virusului la care lucrează a fost selectat de guvernul SUA pentru a face parte din Warp Speed. Dar nu e chiar așa.

Implicit, acțiunile i-au crescut – chiar de șase ori. Un fond de finanțare a a avut un profit de aproape 200 de milioane de dolari pentru suma investită.

Vaxart e pe-o listă de 11 companii bănuite că au încercat să înșele investitorii și guvernul. După astfel de anunţuri, că au formulă de vaccin, persoane din interiorul a cel puţin 11 companii – cele mai multe firme mici ale căror câştiguri se bazează adesea pe succesul sau eşecul unui singur medicament – au vândut acţiuni în valoare de peste 1 miliard de dolari începând din martie.

Câştigurile bruşte subliniază stimulentele financiare mari oferite oficialilor companiilor pentru a obţine rezultate pozitive legate de vaccinurile şi tratamentele împotriva coronavirusului, chiar dacă medicamentele ar putea să nu apară niciodată pe piaţă, notează News.ro.

Ce se întâmplă în cazul Vaxart și participarea la Warp Speed

Formula anunțată de Vaxart a fost, de fapt, inclusă într-un studiu clinic organizat de o agenţie federală în colaborare cu Warp Speed. Și aici e loc de-o mențiune. Vaxart nu se numără printre companiile selectate pentru a primi sprijin financiar semnificativ pentru a produce sute de milioane de doze de vaccin.

Dacă testele ies bine, poate ajunge la finanțare. Dar nu se înțelege asta din cum și-a anunțat compania reușita: „Vaccinul Vaxart-Covid-19 selectat pentru programul Operation Warp Speed al guvernului american”.

„Vaxart respectă liniile directoare şi politicile de guvernanţă corporativă şi ia decizii în conformitate cu interesele cele mai bune ale companiei şi ale acţionarilor. Credem că vaccinul împotriva lui Covid-19 al Vaxart este cel mai interesant din OWS pentru că este singurul vaccin oral (o pastilă) din OWS.”
Andrei Floroiu

De ce compania condusă de român e bănuită de fraudă

În atenția tuturor este și Moderna. Nu a furnizat niciodată un produs pe piaţă, dar a anunţat la sfârşitul lui ianuarie că lucrează la un vaccin pentru coronavirus. Din 27 iulie a intrat și în ultima fază de testare.

Acţiunile companiei s-au triplat în această perioadă, ceea ce i-a adus o valoare de piaţă de aproape 30 de miliarde de dolari. Angajaţi ai Moderna au vândut aproximativ 248 de milioane de acţiuni de la anunţul din ianuarie. Majoritatea după ce compania a fost selectată în aprilie pentru a primi finanţare federală pentru susţinerea eforturilor sale de vaccin.

La Vaxart s-au câştigat însă cei mai mulţi bani. La începutul anului, acţiunile Vaxar erau în jur de 35 de cenţi. La sfârşitul lui ianuarie, Vaxart a început să lucreze la un vaccin cu administrare orală pentru noul coronavirus, iar acţiunile sale au început să crească.

Andrei Floroiu a ajuns director la jumătatea lunii iunie. Atunci, fostul director s-a retras din funcție.

Cel mai mare acționar este Armistice Capital. Care a cumpărat 21 de milioane de acțiuni pe 26 iunie (cu 30 de cenți sau 1,1 dolari). Armistice a vândut până pe 29 iunie acţiunile la preţuri de la 6,58 și 12,89 dolari pe unitate, potrivit datelor declarate. Profiturile fondului au fost imense: peste 197 de milioane de dolari.

Când a devenit director, Andrei Floroiu a primit opţiuni de acţiuni în valoare de aproximativ 4,3 milioane de dolari. O lună mai târziu, acele opţiuni valorau peste 28 de milioane de dolari.